Aveți pe frunte pecetea lui Dumnezeu?
Ce cuvânt conține pecetea lui Dumnezeu?
Descifrarea peceții
Biblia Apostolică, Apocalipsa lui Ioan
9:1 Și al cincilea înger a sunat din trâmbiță și am văzut o stea din cer căzând pe pământ și i s-a dat cheia fântânii adâncului.
2 Și a deschis fântâna adâncului și din fântână s-a ridicat fum ca fumul unui cuptor mare, și s-a întunecat soarele și văzduhul de fumul fântânii.
3 Și lăcuste au ieșit din fum pe pământ și li s-a dat putere, așa cum au putere scorpionii pământului.
4 Și li s-a spus să nu vatăme iarba pământului, nici vreo verdeaţă, nici vreun copac, ci nu numai oamenii care nu are pe frunte pecetea lui Dumnezeu.
Orice pecete are o scriere pe ea.
Ce este scris această pecete?
Biblia Apostolică, Apocalipsa 3:12
Pe învingător, îl voi face un stâlp în templul Dumnezeului meu și afară din el nu va mai trebui să iasă nicidecum și voi scrie pe el numele Dumnezeului meu și numele cetății Dumnezeului meu, noul Ierusalim care se coboară din cer de la Dumnezeul meu și numele meu cel nou.
Biblia Apostolică, Apocalipsa 11:18
Și naţiunile s-au înfuriat și a venit mânia ta și vremea morților, ca să fie judecaţi și tu să dai răsplata slujitorilor tăi, profeților și sfinților tăi și celor ce se tem de numele tău, mici și mari și să îi distrugi pe cei care distrug pământul.
Biblia Apostolică, Apocalipsa 13:6
Și și-a deschis gura în hule împotriva lui Dumnezeu, hulindu-i numele lui și cortul lui, pe cei care locuiesc în cer.
Biblia Apostolică, Apocalipsa 14:1
Și m-am uitat, și iată că Mielul stătea pe muntele Sionului și cu el o sută patruzeci și patru de mii, având numele său și numele Tatălui său scris pe frunţile lor.
Biblia Apostolică, Apocalipsa 15:4
Cine nu se va teme, o Iehova, și va slăvi numele tău? Pentru că tu singur ești sfânt, pentru că toate naţiunile vor veni şi se vor închina înaintea ta, pentru că dreptele-judecăți ale tale au fost arătate.
Biblia Apostolică, Apocalipsa 16:9
Și au fost dogorâţi oamenii de o căldură mare, și au hulit numele lui Dumnezeu, care are putere asupra acestor plăgi, și nu s-au pocăit să-i dea lui slavă.
Biblia Apostolică, Apocalipsa 22:4
Și ei vor vedea fața lui și numele lui (este) pe frunţile lor.
După cum vedem din aceste versete, este foarte probabil ca pecetea lui Dumnezeu să conțină chiar Numele Lui Dumnezeu: YHWH.
Pentru cine nu știe: în ebraică numele lui Dumnezeu este יהוה și este transliterat de obicei prin Iehova sau Iahve, fiind un cuvânt cu patru litere, care formează numele propriu al lui Dumnezeu.
Biblia Apostolică, Ieremia 16:21 "De aceea, iată că le arăt de data aceasta și-i fac să știe puterea și tăria Mea și vor cunoaște că numele meu este Iehova.
Biblia Apostolică, Ezechiel 36:23 De aceea voi sfinți numele meu cel mare care a fost pângărit printre națiuni, pe care l-ați pângărit în mijlocul lor. Și națiunile vor cunoaște că eu sunt Iehova, zice Iehova Dumnezeu, când voi fi sfințit în voi sub ochii lor.

În Biblie acest nume este explicat în Apocalipsa 1:8
Biblia Apostolică: Eu sunt Alfa și Omega, zice Iehova Dumnezeu, Cel ce este, şi Cel ce a fost și Cel ce va veni, Cel Atotputernic.
Biblia după D. Cornilescu: "Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul", zice Domnul Dumnezeu, "Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic."
Biblia după Biserica Ortodoxă: Eu sunt Alfa si Omega, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era si Cel ce vine, Atottiitorul.
În cartea Apocalipsa nicăieri nu scrie de sabat și acest cuvânt nu este asociat cu o pecete, așadar poporul lui Dumnezeu va fi pecetluit cel mai probabil, după cunoașterea Numelui Său:
Biblia Apostolică, Psalmi 91:14 „Fiindcă și-a pus dragostea spre mine, de aceea îl voi izbăvi; îl voi pune sus, pentru că cunoaște numele meu.
Biblia Apostolică, Ioel 2:32 Și atunci oricine va chema numele lui Iehova va fi mântuit; căci pe Muntele Sionului și în Ierusalim va fi eliberare, după cum a spus Iehova, și printre cei rămași pe care-i cheamă Iehova.
Biblia Apostolică, Fapte 2:21 Atunci oricine va chema numele lui Iehova va fi mântuit."
Biblia Apostolică, Romani 10:13 Fiindcă "oricine va chema numele lui Iehova va fi mântuit."
Biblia Apostolică, Isaia 52:6 De aceea poporul meu va cunoaște numele meu, de aceea va ști în ziua aceea că eu vorbesc și zic: "Iată-Mă!"

Comentarii
Trimiteți un comentariu